Comedie
neagră fantastică
de Victor Cilincă
(Premiul 2 la
Concursul Naţional de Dramaturgie - Comedie
la Festivalul Naţional de Comedie Galaţi, 2011, text tipărit în volumul
„Teatru”, Editura Axis libri Galaţi, 2011)
Se
dedică, atât cât se poate, lui Dürrenmatt
MOTTO:
„şi deodată mi-am dat seama că îl rad pe
altul şi m-am întrebat atunci pe loc/ de ce-l rad eu pe acest străin/ cu care
nu am nicio legătură vizibilă/ dar nu s-a terminat totul aici dimpotrivă/ l-am
văzut pe străin în pielea goală în baie în locul meu”
Nicolae Prelipceanu („substituirea sau pe cine rad eu dimineaţa şi
cine mă rade”)
„azi nu mai există nici vinovaţi, nici oameni care să
poarte răspunderea a ceva”, iar comedia este „unica formă dramatică ce mai
poate exprima azi tragicul” – Friedrich Dürrenmatt
PERSONAJE:
Karol Mow, luptător încă pe val – naiv, bun,
vulcanic
Elle Elza Gorchi, soţia lui
Lazar, apoi a lui Karol
Poliţistul Max – un tataie
cumpătat
Poliţistul Popo – torţionar ratat
Judecătorul Kurt – o stafidă umană
Grefiera-avocat – gâsculiţă ştearsă
Psihologul – un viitor nebun
Medicul – legalist şi-atât
Prietenii molcomi – Rex şi Ex – luptători de rezervă
Femeia-în-casă
Patru Trecători fără faţă
SPAŢIU/DECOR -
unic
Acţiunea se întâmplă UNDEVA: fără loc, fără timp!
Spaţiu unic: o încăpere cu trei pereţi metalici, table
care reflectă lumina în funcţie de poziţia reflectoarelor. Nu vă jicnesc
spunându-vă şi că lipseşte peretele dinspre public…
PROLOG:
Mow, Ex
Mow şi Ex stau pe două scaune de cinematograf, la rampă.
Au pungi cu popcorn şi sticle de sucuri în mâini. Din spate, lumina unui
proiector cinematografic le mănâncă din contururi şi loveşte privirile
spectatorilor din sală.
EX: Nu ştiu cum pot ăştia să joace aşa… aşa…
MOW: Mă laşi naibii să văd filmul ăsta?!
EX: Da. Ziceam doar că azi joci rol de pirat, mâine rol
de medic… Şi trebuie să săruţi atâtea femei care nu sunt nevasta ta... Oare cum o fi?
MOW (cască):
Asta cu pupatul nu cred că-i ceva greu. Încearcă şi tu cu nevasta altuia.
Unele chiar vor…
EX: Aş vrea să încerc. Eu nu-s ca tine. Tu eşti
prezentabil, eu… Aş pupa şi eu, da´…
MOW: N-ai decât. Numai să nu mă pupi pe mine! Am pumnul
greu…
EX (arată spre „ecran” – spre sală): Uite, aia se
sinucide. Oare de ce se sinucide atâta lume?
MOW: Alta acum! Pentru că nu mai e voie să ucizi, d-aia.
Pentru că s-au interzis accidentele, d-aia. Pentru că trăim prea mult şi te
tentează să… Ştii cât trăia omul acum trei sute de ani? Puţin!
EX: Ce ţi se-ntâmplă dacă omori pe careva, te
decapitează?
MOW: Auzi, tu întotdeauna vorbeşti la film?
EX: Eram doar curios. N-am de unde să ştiu cum mai merg
legile alea: ziarele publică doar poze cu gagici, iar numai din zvonuri, nu
poţi să ştii…
MOW: Ai şi tu grijă când traversezi şi nu ţi se va
reproşa nimic! Dacă treci frumos pe verde, nu încurci pe nimeni, nu te
amendează, nu dai ocazie la accidente…
EX: Tu vorbeşti?! Ieri era să te calce unu´! Îl
nenoroceai! Dacă scăpai…
MOW: Poate mă evita şi crăpa el…
EX: Eşti diliu! Nu se glumeşte cu aşa ceva!
MOW: Nu se vorbeşte la film!
EX: Bine, plec. M-am săturat: toată lumea se uită la film
tocmai când vrei şi tu să afli ceva!
MOW: Afli de la film! Ce-ţi trebuie să afli de la oameni?
EX: Aşa sunt eu, prefer oamenii vii…
MOW (aruncă punga): M-am săturat! Prima dată când
te prind în ring, te caftesc exact pentru seara asta!
EX: N-am eu nas de ringul tău! Eu mă bat la periferie, cu luzerii, tu te
baţi în ring aurit, cu fiarele tari.
MOW (se ridică): Hai, dă-mi nişte bani! (Ex se execută)
Ţi-i dau eu, dacă nu mor…
EX: Zi-i „Doamne-fereşte!”
Mow iese. Ex se uită în părţi, căutând parcă un partener
de discuţii. Nu găseşte şi oftează, înfundându-se în scaun.
Întuneric
Zgomotul frânelor unei maşini, apoi o bufnitură şi zgomot
de sticlă spartă. Un strigăt sfâşâietor. Tăcere.
ACTUL I
VOCE DE CRAINIC: Buuună dimineaţa, oameni buuuuni!
Buuuună! Trăim cu toţii într-o lume normală, adică veselă. Depressssivii pot
schimba canalul!
SCENA 1:
Karol Mow, Poliţistul Max, Poliţistul Popo
Poliţiştii
îl târăsc pe Mow (care are un plasture peste una dintre arcade) până la o măsuţă pe rotile. Popo îi răsuceşte
lui Mow o mână la spate şi îi presează degetele celeilalte, pe rând, pe o
tuşieră, apoi pe hârtie: îi iau
amprentele.
POPO: Ce naiba?!
MAX (cască): (arestatului) Nu te opune, că faci buba!
(lui Popo) Ce, nu vrea să stea?
POPO: Ba stă, da´…
Da´ ăsta tre´ să fie vreun sfânt! Sau un drac împeliţat… N-am mai văzut, bre,
aşa ceva! De ce naiba nu iese?!
MAX (înţelege): Ia, stai să încerc şi eu! (ia locul lui
Popo la tuşieră şi îi face semn celuilalt să nu mai ţină braţul
arestatului) Nu, nu iese nimic! Mă, n-ai
şi tu amprente, ca oamenii?! Ăi fi vampir d-ăia, zombie, ha?
POPO: Sau ţi le-ai şters cu acid, ca criminalii de marcă?
MOW (priveşte pe rând la amândoi şi vorbeşte încrucişat):
Ce… ce-mi faceţi? (lui Max, un interlocutor mai amabil) Şi de ce mi-a golit ăla
buzunarele, de ce?!
POPO: Eu zic să
fii ceva mai cooperant, că asta ar putea să-ţi mai ajute niţel la dosar, cine
ştie… (curios) Ce, chiar nu ţi s-au mai luat
amprente până acu´? Dom´le, ai fost suspect de cuminte, ca să zic aşa…
MAX: Oricum n-ai să mai ai nevoie NICIODATĂ de lucrurile
alea de prin buzunare! Ia, ţine degetul ăla ca lumea (o face, neconvingător
pentru un gras bonom, pe durul), că ţi-l rup!
MOW: Am să reclam!
MAX (încearcă să pară rău, măcar să pară): Zău?
POPO: Tot nu-i ies amprentele alea… N-am mai
văzut aşa ceva!
MOW (glas moale, brusc cooperant): O fi de la ceara
lumânărilor…
MAX: Ce… lumânări?
POPO: CE FEL de lumânări?
MOW: Ei, am aprins şi eu nişte lumânări-acolo… ştiţi,
omul mai avea suflet în el şi m-am gândit că-i păcat să moară aşa… fără lumină.
Aşa se şi spune: să nu mori fără lumină, că Dincolo îţi bagi degetele-n ochi…
MAX (lui Popo): Aşa, notează! (Popo nu notează.) Hm
(către Mow), şi te-ai tu gândit să-i
aprinzi ăluia una mică.
POPO: Că dacă tot l-ai mierlit, măcar să fie pe
lumină…Să-i faci adică cinste c-o flacără, dacă tot l-ai omorât.
MOW (speriat,
strigă): Nu! Nuuu. Nu, a fost accident! Un nenorocit de accident!
MAX: Asta să i-o spui judecătorului. El a auzit multe…
POPO: Se ştie care
judecător o să fie?
MAX: Kurt. Ca de obicei la astfel de cazuri.
POPO: Excelent, excelent!
MAX: Lui Kurt îi
plac – se vede! – numai cazurile grave. Şi n-are la activ decât condamnări…
totale.
POPO (nici n-ai
spune că sfrijitul ăsta poate fi atât de radical!): Cu legile astea, nici Kurt
nu poate fi un pedepsitor ca lumea! Eu aş zice că mai bine i-ar împuşca pe loc
pe ăştia criminalii şi anume în cap. Cu capu´ lui a făcut omorul, cu capu´ să
plătească! Mai ales acu´, că crimele e rare, accidentele mai nu e – că noi ce păzim?, acu´, ezact acu´ tre´ să
fim noi mai drastici!
MAX: Nu, n-a făcut-o cu capul, a dat cu…
POPO: Nu contează!
Ştii, capu´ gândeşte,
capu´, cum se zice?, prea-meditează… parameditează…
MOW (naiv, ajută): Premeditează.
POPO (se uită urât): Pre-meditează şi comite, comite…
(idee) Auzi, frumosule, şi-ţi place să te baţi, nu-i aşa?
MOW: Sigur, sigur. (îşi ia seama) Dar nu pe stradă, nu
prin baruri, nu prin gang! Doar în locuri amenajate! Domnule, eu sunt campion…
Am fost, adică, până anul trecut, dar mă pregătesc şi… Oricum, niciodată n-am
lovit, un sportiv n-are voie să…
POPO: Gura, că nu
asta voiam eu să te rog să fii amabel să-mi declami… Ia zi, de ce
aveai lumânările alea la tine, ai? Voiai să dai foc la ceva, mama lor de
lumânări! Poate să arzi cadavrul.
MOW: Când dai foc, foloseşti benzină, foloseşti altceva,
nu…
POPO: Vezi, vezi?
Acesta ştie, ştie…
MAX: Aşa, mama lor de lumânări! (se uită supărat la
degetele arestatului, apoi scoate un briceag şi-i rade un deget, în timp ce
Popo îi răsuceşte din nou arestatului o mână; Mow se gâdilă şi râde
nervos).
POPO: Auzi? De unde-aveai, mă, lumânări? Ţi le-a dat careva? Să… ce? A? A?
MOW: Nu, vă rog… eu am întotdeauna în buzunar… de
rezervă. Pentru orişice…
POPO: „Pentru
orişice”?!
MOW: Uneori se întrerupe lumina a… acolo unde stau eu.
Lumea zice că lumina nu ajunge cu aceeaşi viteză şi în suburbii… Că Einstein
ăla a fost un bou!
MAX: În suburbii? Un mahăr al luptelor, în suburbii?
POPO: Nu ziceam io? Minte!
MAX (mişcat):
Karol Mow, „Marele Mow”, în suburbii? Păi nu te-am pescuit noi din
„Majestic”?
POPO: Şi aveai d-acela, cocktail în faţă! Face exact
paişpe marafeţi doar unu´ mic, ştiu asta sigur! De la exact unu´ care a băut un
pahar chiar acolo am aflat ce şi cât.
MOW: Păi… încă mi se mai face cinste… Mi-a făcut cinste
un prieten cu care fusesem şi dimineaţă la un film… Că bani nu prea mi-au
rămas… Am vândut şi vila din La Mangro, ca să plătesc o parte din împrumuturi…
POPO: Hai, las-o jos! Cum să n-ai bani, mă? Vrei să-ţi
ţinem acu´ dă milă?
MOW: Am… am pierdut două meciuri, dar meciuri mari… aveam
unele datorii pentru după meci... Toţi oamenii au datorii într-un fel ori
altul, dar unii nu pierd două meciuri la rând…
POPO: Şi te-ai
gândit mata că ia să-l mierleşti tu pă ăla, să-i iei gologanii, ştiu eu, să-i
iei viaţa…
MOW: Nu, domnule, urma să mă redresez. Mă redresez la
primul meci! De fapt,
într-o zi am să fiu singurul campion la categoria mea – mi-am şi jurat! Mă ridic
eu de jos! Asta-mi place: să mă tot ridic de jos! Şi dacă-mi impun să slăbesc,
pot să iau şi la categoria uşoară, da?!
MAX: Băiete, îmi pare rău: cred că meciurile câştigătoare
se vor duce după fleacurile de prin buzunarele tale: în amintiri. Cine dracu´
te-a pus să-l omori pe ăla?
MOW (se reculege ca să-i convingă): Domnilor poliţişti, a
fost, cum v-am zis deja, un accident, ba chiar pot să spun că el a căutat-o
parcă cu lumânarea – el s-a băgat acolo… în faţă… Păi, dacă aş fi fost eu
vinovat, mai stăteam liniştit la „Majestic”?
MAX: Uitaseşi va să zică de, mă rog, „accident”…
MOW: M-am dus acolo doar ca să-mi beau minţile: când vezi
o ASTFEL de moarte, nu uiţi uşor, chiar dacă abia ai trecut pe-acolo. Ori, eu
am avut ghinion… am văzut tot accidentul ăla, recunosc… A fost, da, a fost
într-un fel vina mea, că pe mine a vrut să mă ocolească nenorocitul atunci
când… Dar a fost accident, da?!
Se aude o sonerie.
MAX: Hai, trebuie să-l predăm! Îl predăm şi fără
amprente! S-a şi deschis sala aia de judecată!
POPO: Lucrurile astea merg repede…
MAX: Da´ ştiu,
băiete, că ai ghinion: Kurt e întotdeauna furios când este deranjat noaptea. La
urgenţă, cum ar veni. Dacă îl chemau măcar dimineaţă… Da´ nu, tu trebuia să bei
până noaptea la „Majestic”!
POPO: Kurt e
oricum furios tot timpu´. Am putea să-l băgăm puţin în mămicuţa lui pe Kurt?
MAX: Am putea, de dragu´ băiatului ăsta fără amprente.
Dar să fim cuviincioşi: zidurile au urechi, doar ştii. Poate şi ochi…
POPO: Băiatu´ ăsta o s-o ia tare pă coajă. Poate ne lasă
judecătoru´ să ne uităm şi noi la proces…
MAX: Mie chiar îmi plăcea cum lupta – am văzut vreo trei meciuri la televizor. Lupta mişto…
părea de viitor…
MOW: „Lupta”? Ba o să mai lupt, când o să ies de-aici!
MAX: Omu´ e dator să spere…
Poliţiştii
îl împing afară pe arestat. Unul se întoarce ca să scoată masa pentru amprente.
Întuneric
Cortină de jazz
