Dra Jeckill & dl Hyde

     Stela cumpăra cam de câteva luni pastile de slăbit, de la o babă: erau mai ieftioare decât la farmacie. Ce-i drept, nu slăbise de când le lua cu sfinţenie, seară de seară, dar nici nu mai trebuia să se ducă acum la sală şi să tragă de „fiare”, ca pe vremea când trăia cu nesimţitul de Omel! Oricum, de când era pusă pe slăbit ca pe jar, descoperise Internetul, Lumea-acasă, minunea tehnicii care-ţi oferă o tovărăşie mai plăcută decât cea a unor trupuri asudate de Eve babane, la „Fitnesssss Paradise”. Internetul, descoperise Stela, era cam ca un magazin din care puteai achiziţiona aproape orice, fără să trebuiască să te deplasezi până la Moll. Olga, colega ei de serviciu şi confidentă, îi găsise aici, chiar de două ori, un viitor soţ doritor - la discuţiile pe chat. Dar  ăia, nesimţiţii - nişte father-fuckers - , se topiseră de la prima întâlnire reală,  după ce descoperiseră adică de ce are Stela ochii aşa rotunzi în format electronic: femeia ceruse băieţilor de la serviciu, care se pricepeau, să-i lungească puţin un portret, ca să pară şi ea acceptabilă ca muiere. Liposucţie electronică, nedureroasă! Astfel că ochii ei, lunguieţi ca la orişicine, deveniseră rotunzi ca la păpuşi şi se aşezaseră pe un chip suplu, de Madonă rafaeliană, ca două ochiuri sfârâind pe juma´de felie de pâine cu secară.

   De când lua pastilele de slăbit, Steluţei îi mai slăbise, ce-i drept, memoria, dar dormea măcar bine, neîntoarsă – credea ea! – toată noaptea.

   Ce nu era de înţeles la început şi rămase aşa multă vreme: dimineaţa nu-şi amintea când înşirase peste tot haine bărbăteşti. Ale lui Omel, care plecase cândva atât de repede, când se trezise în sfârşit din beţiile lui crunte, compensatoare, încât fusese fericit că-şi pierduse în apartamentul Stelei numai cele câteva costume de mire şi „albiturile”.

   Un alt amănunt, pe care poţi să nu-l observi, dar care te poate sâcâi chiar şi dacă nu-ţi dai seama că  el există, era acela că dimineaţa Stela găsea regulat colacul WC-ului ridicat. Bărbaţii cu bun-simţ sau femeile care cunosc viaţa de cuplu ştiu cam cine ridică, înainte de folosirea vasului de porţelan, capacul…

   Cam tot acum Stela (sau… exact acum?) descoperi pe net un suflet care parcă prea i se potrivea ca s-o ţină mereu aşa. Însă, orice-ai zice, până şi numele parcă-i era sortit: Stelu. Stela se şi imagina scrijelată alături de el pe un copac sau chiar pe un zid pictat, aşa cum văzuse la învechitu´ ăla de Voroneţ: „Stelu + Stela” sau, mai occidental, „Stelu & Stela”…  Omul – cel puţin aşa scria în mesajele sale – era plictisit de-atâţia bani câştigaţi uşor în Germania şi-i era dor de o româncă sadea, săracă de cosmopolită pe partea de West. Stela ura românii, care o aduseseră la sapă de lemn cu instituţiile şi viciile lor, care nu ştiau ca lumea englezeşte şi sunt în permanenţă contra, dar chiar n-avea nimic împotrivă ca unui român, da´ român european, să-i placă o anume româncă; de exemplu ea.

    Stela începu deci să-şi facă un obicei în a accesa Internetul în căutarea apropierii constante de acest domn divorţat şi asemănător (exceptând sexul, care nici nu contează în dragostea autentică!): nevasta îl părăsise şi pe el, idem ca Omel pe ea, pretinzând că are o criză într-o altă localitate, în realitate constatând că el era totuşi  prea gras pentru standardele strămoşeşti! Judecând după înălţimea şi greutatea comunicate de românul-german, el ar fi corespuns însă, nu era chiar un Gargantua… Avantajul la un durduliu este acela că ar putea accepta şi o durdunică drăgălaşă ca ea, mai ales pentru că ea era - şi o spunea deschis – o tipă excesiv de deşteaptă. Stela se temu însă să-şi pună deocamdată imaginea ei electronică reală pe Internet, ba chiar şi pe cea cu ochii rotunzi şi babani ca radarele ruseşti, pentru că o mai păţise înainte cu cei doi e-masculi, furnizaţi de Olga; probabil cu părere de rău, d-aia se-ntâmplase ce se-ntâmplase! Atot amâna. Dar iată că nici el, Stelu, nu avea vreun motiv să-i trimită ei poza lui în format electronic, de nu ştiu câţi pixeli,  din moment ce ea, care-l accesase prima, se codea încă să se e-arate…

   Dimineaţă, Stela descoperea mesaje de răspuns lansate de el în cursul nopţii (Deci n-are vreo matracucă acolo, care să-l istovească nopţile şi să nu-mi scrie mie! Sau… tipa o lucra în ture? Ori… o fi mai gras decât mi-a scris?…). Zilnic, ea se abţinea cu greu, bărbăteşte adică, să-i răspundă, până când nu se întorcea de la serviciu. Toată ziulica compunea însă întrebări pentru el şi le nota pe bilete de tramvai, pe batistuţe de hârtie parţial folosite, ba chiar o dată greşise şi scrisese un text lung pe un act oficial. Dar oricum, actele oficiale, odată emise, sunt şi omise, adică tot zac ele prin dosare, dosarele în cutii, cutiile în dulapuri şi fişetele sunt mutate,  mai uşor decât fişierele, pe măsură ce imobilele instituţiei sunt retrocedate, aşa cum cere de-a surda Legea 10 şi pentru palatele lui Neluţu Cobză, mafiotul.

   Dimineaţa, îi plăcea ei să pune ceasul să cotcodăcească mai devreme decât avea nevoie ca să se rujeze cu rujul ignifug bându-şi cafeaua: intra pe Net  şi citea răspunsurile LUI. Le lua apoi pe o dischetă şi le lista, făcând mutre preţioase la serviciu; cu corp mare. De multe ori, ştiind că fetele (mai ales Olguţa) sunt pofticioase de intimităţi, „uita” listările pe masă, cu colţu´ scos frumuşel afară din dosar. Vedea apoi invidia din ochii fetelor mieroase numai de formă. Adevărul este că, de când „grasa” îşi găsise „un armăsar electric european” (aşa spuneau ele, fără să ştie că pe Net poţi să faci sex virtual numai dacă eşti pregătit să înţelegi grandoarea metafizică a filmelor specializate XXL), li se părea că asta muncea mult prea puţin. Ele erau măritate, aveau unul-doi copii reali, de loc virtuali, ba chiar şi nepoţi zglobii şi căcăcioşi, care într-o zi vor intra şi ei pe net, ca moşii şi mai puţin strămoşii lor. Nu le ardea acum fetelor de „electro-curvăsăreală”; mă scuzaţi, expresia nu este a mea, aparţine Olgăi.

   Stela nu primea propriu-zis răspunsuri, ci declaraţii patetice. Chestii foarte complicate, într-o română încă bună, dar împănate cu americanisme şi germanisme stoarse din Freud şi Jung, de care românul-german se pare că auzise. Cam în stilul Stelei de a se exprima, dacă ne gândim mai bine... „E nebun Stelu acesta!”, comentă la un moment dat Olga către celelalte, în lipsa Stelei, dar la mijloc trebuie să fi fost numai invidia: Olguţa se cuplase pe net cu un farmacist, care îi scria că o iubeşte folosind citate latineşti despre care fata bănuia că evocau denumiri de plante folosite la curăţenie şi spălături stomacale. Iar tipul, cel real de data aceasta, o privea cu dispreţ şi cruzime, ca pe o blondă ce era. Olga îi descoperise identitatea din întâmplare, printr-o gafă prostească a farmacistului cel chel şi miop, care scanase din greşeală şi-i trimisese o reţetă cu ştampila unităţii… Ticălosul îşi dăduse ca moacă figura lui Bruce Willis, cu trăsăturile, tot aşa, puţin alungite şi părul mai abundent, că şi actorul respectiv cam pusese pe el!

   Dar acest minunat e-love story  scoase din Stela ce e mai bun în noi, căci deveni peste noapte (corect spus „peste noapte”, căci exact şi numai noaptea  îi scria Stelu al ei) volubilă, graţioasă şi săritoare; înainte nu sărea decât pe fereastră, şi sărea numai după Omel, de câte ori bietul om ieşea din „anestezie” şi încerca să scape cu orice risc…  Cu toţii ne-am gândit că este bine să încurajăm e-dragostea fără riscuri, Internetul şi penetrarea României în Uniunea Europeană. Păcat că nu dură mult dragostea electronică!…

       Într-o dimineaţă, în timp ce Stela îşi pritocea noile întrebări cu schepsis „contra” dragu´ de Stelu, la uşă sună baba cea cu medicamentele, acest Moaşă Crăciun farmaceutică. „Am cam greşit medicamentu´”, se scuză baborniţa. „Că  fără de subscribţia medicului sau farmacistului urmarea poate duce la întâmplări nedorite.”

   Puteai să te superi pe ea, că n-a văzut diferenţa? „Dacă-s chioară, ce vrei? Am confundat pastilele, că şi ălea şi ăstea sunt în ambuteiaj negru. Pă ălea negru dăschis le-a luat o damă cu cucurigi la cap şi acum a slăbit de iese singură pe sub uşă când trage curentu´, iar ălea negru închis vi le-am dat da´, Doamne-fereşte, cu ălea-i mai rău! Ălea poate să te procopsească, don´şoară dragă, cu o d´aia dublă, cum îi zice? (Şi aici consultă o reţetă scrisă cu chimic pe un dos de timbru.) Da, să-ţi tragă, pardon, o dublă personalitate. Ziulica adică să fii cineva, da´ toată nopticica să fii carevaşi din contră… Zâua şef, noaptea femeie de servicii, la o adică, sau zâua mâţă şi noaptea şoarece… Înţelegi  ´mneatale…”

   Normal, Stela schimbă mai întâi pastilele, apoi baba. Cu altă babă. Mai ieftioară. Dar din ziua aceea (de fapt, ca să fiu mai exact, din noaptea aceea), nu ştiu cum se face, dar Stelu se topi de pe net. Şi nu-i mai scrise niciodată, da´ niciodată  în viaţa lui!