O masă cu tot felul de resturi scumpe, apoi se pune la cale dobândirea necuvenită a zece căruţe pline de caşcaval şi predarea către şoricime a cămărilor împărăteşti.
Şi pe dată începură să răsară din toate ungherele şi crăpăturile şi găurile şi ţevile şi lufturile şi cotloanele casei cete de şoricei grăbiţi, care cărau în spinare sau trăgeau, legate cu sfori de mătase, de la mărţişor, cele mai proaspete bunătăţi adunate de prin gunoaiele de azi ori chiar trufandale furate noaptea de prin bucătăriile restaurantelor, bravii şoricei păcălind ori chiar înfruntând pentru aşa o cauză nobilă fioroasele pisici. Pentru împăratul lor - Maximus îi asigurase pe şoriceii lui de taină şi pe vreo doi şobolani că-l va convinge pe gunoier să fie împărat; cine dracu´ n-ar accepta? -, şoricuţii munciseră încă de ieri ca să strângă atâtea şi atâtea firimituri, felii, bucăţi, îmbucături, sosuri, zeme, scursuri, amestecuri care de care mai ochioase, care de care mai gustoase, care mai de care mai înmiresmate şi proaspete - bineînţeles, dacă ţineai totuşi cont că unele nu degeaba fuseseră aruncate mai întâi la gunoi...
Masa şchioapă a Împăratului se umplu iute cu toate bucatele adunate cu greu de prin împărăţie de către noii săi slujitori. Şi începu festinul împărătesc, de faţă cu supuşii.
La cât trudiseră, alde Chiţălău, Mama-Chiţ, Ha-Chiţă şi Chiţişor, şoriceii care aveau cuib chiar în podul căsuţei Împăratului, micuţii se gândeau că va ajunge pentru o săptămână de petreceri. Para-Chiţ, Chiţuş, Maţu-Chiţu, Chiţandru şi Chiţimia, şoriceii care locuiau în prima casă din vecini, la o văduvă bătrână şi săracă, îşi închipuiau că bucatele vor fi îndestulătoare chiar pentru o lună întreagă. Ba chiar că, în mărinimia sa mare, adică pe măsura înălţimii Împăratului, acesta chiar îi va invita şi pe ei la masă. Hămesit, împăratul ciuguli însă bucăţile de carne şi de pâine ceva mai mari, adună în podul palmei frânturile mici de brânză Camembert şi le aruncă, dintr-o singură mişcare, direct pe gâtlej, apoi mătură cu muchia palmei şi ultimele firimituri rămase. Ar mai fi vrut, săracul, şi altceva: numai ce i se trezise foamea, amorţită de atâta timp, iar acum se întindea de plăcere, că măruntaiele începură chiar să-i chiorăie, de crezură şoriceii că începe să-şi acordeze instrumentele o orchestră mare, adusă în cinstea evenimentului înscăunării. Auzi, festin: hap! – şi masa a rămas goală! Şoriceii oftară când văzură ce se alesese din isprava lor. Dar Maximus, care era acum, dacă nu aţi uitat, întâiul ministru al Împăratului şi în această calitate oficială veghea, scruta, păzea şi salvgarda totul, cocoţat plin de ifose pe toarta cănii de ceai, uitându-se ca masa să fi fost servită aşa cum se cuvenea unui împărat, se înclină cu atât de mult respect prefăcut în faţa înaltului mâncău, încât ochelarii îi căzură iar. De data asta, tocmai în fundul cănii de tablă. Ca să nu se observe, spuse:
- Înălţimea ta (de fapt, pe lângă ei, împăratul era, cu adevărat, foarte-foarte înalt), supuşii tare s-au întristat că nu au putut întinde azi o masă destul de îmbelşugată... Dar aceasta arată şi câtă nevoie avem noi de ajutorul măriei tale. Noi am şi pregătit pentru început o scrisoare, găsită anul trecut în Prăpastie. E o scrisorică de taină, prin care Vistiernicul Împărăţiei Brânzei se îndatora să plătească o căruţă plină de galbeni sunători ţăranilor care s-au spetit toată vara pe moşiile împărăteşti. Cum a venit însă toamna şi hambarele împărăteşti, dar şi cele ale Vistiernicului, au fost pline-ochi, de nu se mai închideau uşile din pricina grâuşorului şi păpuşoiului cărat acolo de ţărani cu căruţele ţărăneşti cele mari, iar cămările s-au umplut şi ele până sus cu putine de lapte alb si gras, de ieşea smântâna peste pervazuri, Vistiernicul a trimis într-o noapte un slujitor dibaci, care a furat înţelesul scris, prin care omul Împăratului Brânză se angajase să plătească ţăranilor grânele şi laptele. Chiar în acea noapte, Vistiernicul a primit înscrisul furat şi, pentru mai multă siguranţă, l-a rupt în mici bucăţele şi l-a aruncat exact la gunoi. Aşa a ajuns până la noi, în Prăpasia Gunoaielor, unde nu se pierde nimic, iar noi am adunat cu multă răbdare bucăţelele, săpând încet, săptămâni şi luni, ca arheologii, apoi le-am lipit cu făină umezită în gură. Cei mai şireţi şoareci, care au ros o viaţă cărţi deştepte prin Biblioteca Împărătească, au trudit la lumina lumânărilor noapte de noapte, ca să lipească după înţeles bucăţelele şi iată-ţi acum hârtia preţioasă, ţi-o punem la picioare!
Şase şoricei, neamuri cu Chiţălău, tocmai târau o foaie de hârtie reparată ca vai de lume după ce fusese ruptă mărunt-mărunt de Vistiernicul cel cu degete groase şi hrăpăreţe. Se vedea însă destul de bine scrisul vistiernicesc şi pecetea împărătească şi semnătura Vistiernicului care scria acolo că le va da ţăranilor zece căruţe cu bani de aur pentru munca lor.
- Îl vom trimite pe Chiţuş cu un petecuţ din această înţelegere, ca dovadă că o avem, iar Para-Chiţ o să pună alături o scrisorică pentru Vistiernic, pe care înălţimea voastră, în înţelepciunea dumneatale, o veţi ticlui cât mai bine... Para-Chiţ o să i-o lase chiar cât mai pe pernă...
- Am înţeles, spuse repede Împăratul, căci un împărat se cuvine să arate imediat că a înţeles tot, chiar dacă nu prea ştie el exact despre ce o fi vorba în propoziţie. Îi voi scrie îndată Vistiernicului cel ticălos să dea imediat ţăranilor păcăliţi cele zece care cu aur cuvenite pentru hămăleală. Şi, bineînţeles, să scape vreo doi galbeni şi pentru mine, ca să nu-mi fie munca degeaba. Că doar nu oricine poate să facă rost aşa, ceac-pac, cât ai bate din palme, de o scrisorică mai întâi ruptă şi apoi atât de bine făcută la loc!
Deşi nu avea încă ochelarii puşi înapoi pe nas, Maximus sări de pe toarta cănii de ceai tocmai sus, pe gulerul jegos al hainei împărăteşti, şi îi şopti Împăratului la ureche, ca să nu-l facă de râs tocmai în prima zi faţă de noii supuşi, proşti pe douăzeci de ani, da’ totuşi atât de mulţi:
- Uite ce-i, bre împărate, doar nu crezi că puteai găsi singur-singurel scrisorica asta şi că ai fi putut s-o şi lipeşti bucăţică cu bucăţică, în vecii vecilor! Fără scrisorica asta, rămânem în continuare cu toţii cu burţile chelălăind singure de foame: şi noi, da’ şi matale! Aşa că fă bine şi cere-i Vistiernicului cel ticălos nu să-ţi dea galbeni, ci să te pună Ispravnic peste un judeţ, sau chiar, mă gândesc acum, chiar Sfetnic Principal al Împăratului Brânză. Cere şi să-ţi dea pe mână cămările şi bucătăriile împărăteşti! De asemenea, să-i ceri, dacă nu ţi-o fi cu supărare, un tain de (şi aici scoase iute din buzunar o foiţă de ţigară pe care notase din timp numărul supuşilor, numărul minim de îmbucături cuvenite fiecăruia şi cam ce îşi dorea şoricel cu şoricel - cele mai multe îmbucături fiind cerute de mâncăul Chiţălău, care era mai gras şi era deci mai fomist). Să-i ceri, auzi?!, în fiecare zi, trei căruţe cu multe roţi de caşcaval, o remorcă de tractor plină cu putine de brânză şi vreo două roabe cu coji calde de pâine, abia scoase din cuptor. Pe care să le aducă, cu toatele, aici, la groapa dumitale împărătească!
Împăratul se scărpină în barbă: nu se gândise să ceară o slujbă împărătească în schimbul scrisorii. I-ar fi stat lui bine, e drept, să fie şef peste ceva, dar oare? n-o fi prea de muncă să fii barem un Ispravnic de ispravă, darămite Sfetnic Principal.
Maximus însă parcă îi ghici gândul:
- Şi ca ispravnic, şi ca Sfetnic Principal, nu-i muncă mai deloc! Tot ce ai de făcut este să strigi din când în când la oameni: mai ales dimineaţa, la prânz şi seara. Ei ştiu şi singuri ce slujbe au de făcut, însă cu cât îi beşteleşti, îi ocărăşti, îi blestemi şi-i afuriseşti mai mult şi mai des, cu atât or să te recunoască mai repede de stăpân şi chiar or să te iubească! Şi n-or să mai îndrăznească să chiţcăie în front!
Împăratul Gunoaielor tuşi, în semn că a înţeles, şi se adresă imediat mulţimii de rozătoare forfotitoare şi amuşinătoare şi zdupuitoare şi chiţcăitoare de la picioarele lui. De fapt, ca să audă mai bine, unii şoricei i se şi urcaseră pe genunchi sau chiar în poală, iar Mama-Chiţ, care era mai tare de ureche la vârsta ei, se cocoţase până în buzunarul de la piept al Împaratului G - cum îi spuneau deja şoriceii-copii, ăia obraznicii de se plimbă toată noaptea pe rotile prin bucătăriile de vară. Vă spun încă de pe-acum: curând, după ce noul împărat îşi intră în slujbă, şoricuţii începură să poarte chiar tricouri şi şepcuţe cu iniţiala Împăratului : G!
- Dragi supuşi îmblăniţi, li se adresă acum Împăratul şoriceilor. Tovarăşi ai mei! Am vrut doar, ha-ha, să vă încerc isteţimea, atunci când am spus că ţăranii îşi vor primi plata cuvenită pentru munca lor! Nu, ţărănoii nu vor primi nici măcar o jumătate de galben, cât să moaie în ceai în loc de biscuite! Ce, văzut-aţi voi vreodată vreun ţăran care să vă lase de bunăvoie ceva de haleală, care să nu vă cate prin fân cu furca-n mână şi să nu hrănească mâţe duşmănoase care să vă descopere prin cotloane, sau să nu pună măcar otravă sau capcane în cămară şi bucatărie?! Nu, domnu’ Chiţălaru, pardon, Chiţuş şi cu tovarăşul său Para-Chiţ vor duce un mesaj din partea mea Vistiernicului din Împărăţia Brânzei. Îi voi cere pentru voi toţi, aşa să ştiţi, câte zece căruţe umflate cu caşcaval pe zi, cinci care babane cu brânză şi cheile de la cămări. Să aveţi adică ce ronţăi, până vi se vor face burticile ca merele domneşti şi muşchii cât ciuberele, să puteţi pune caşcaval chiar şi la bancă, ba chiar să vă uitaţi la el cum se strică, pentru că o să vă şi săturaţi de atâtea dâmburi şi dealuri şi creste şi munţi de caşcaval, câte voi aduna io aici! Voi porunci apoi slujbaşilor împărăteşti să îmbrace uniformele anti-mâţ şi să stârpească toate mâţele, pisicile, pisicuţele, motanii şi cotoii din împărăţie. Şi voi pune pe meşterii şi inginerii şi meseriaşii împărăteşti să facă uşiţe scunde de două degete la toate bucătăriile, ca să puteţi intra în voie, noaptea, oriunde, la ospăţ împărătesc!
Şoricimea izbucni în chiţcăieli înalte şi urale de fericire, iar Chiţifael, pictorul, se apucă pe loc să-i facă, pe o faţă de masă, un portret Împaratului Gunoaielor - ce credeai? -, anume din maioneză, vin roşu şi zaţ de cafea, în lipsă de alte culori mai pricopsite.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu